UTA nu mai stă după Aly Abeid și și-a luat un alt fundaș: arădenii au semnat cu un fotbalist ivorian!

Redactor:
Călin Mnerie
UTA nu mai stă după Aly Abeid și și-a luat un alt fundaș: arădenii au semnat cu un fotbalist ivorian!
  • Publicat:

Mircea Rednic își schimbă din nou fundașul lateral stânga la UTA. După plecarea lui Aly Abeid la CFR Cluj, antrenorul arădenilor a apelat la jamaicanul Kemar Lawrence, care – însă – a apucat să joace decât în două partide și nu i s-a reînnoit contractul.

Gruparea de pe Mureș spera să-l ia din nou pe Abeid de la formația lui Dan Petrescu, sub formă de împrumut, însă numai dacă cele două cluburi ar fi împărțit salariul fotbalistului din Mauritania. Clujenii au spus nu și joi seara clubul UTA a anunțat transferul lui Kouya Mabea.

Vorbim despre un fotbalist ivorian de 25 de ani, cu trecut și în fotbalul belgian, de acolo de Rednic și-a și luat luat referințe.

Ivorianul Kouya Mabea a jucat în Portugalia și Belgia, dar vine din fotbalul israelian

Noua achiziție a trupei de pe Mureș s-a născut pe 23 octombrie 1998 și a început fotbalul în țara natală, la SO Armee. Apoi, Mabea s-a transferat în Europa, în Portugalia, la Vitoria Guimaraes, unde a evoluat însă doar la echipa a doua și la cea U23.

În 2020 a plecat în divizia secundă belgiană, la KVC Westerlo, unde a jucat constant timp de două sezoane (46 de meciuri și două assist-uri), însă nu și după promovarea în prima divizie, aici bifând o singură partidă. În vara anului trecut a plecat în Israel, iar în turul stagiunii a strâns 15 meciuri în prima ligă, la Hapoel Hadera.

În februarie s-a transferat la Hapoel Rishon leZion, în divizia secundă israeliană, unde a disputat 17 meciuri în toate competițiile, în care a oferit și o pasă decisivă. Mabea a semnat un contract cu UTA până în vara anului 2024, cu posibilitate de prelungire pe încă unul.

Nouă apărător stânga al arădenilor e al cincilea fotbalist ivorian din istoria „Bătrânei Doamne”, după Leoh Digbeu, Abdoulaye Diarra, Sindou Dosso și Yuri Stephane Coulibaly. Digbeu și Diarra s-au stabilit în județul Arad.

Kouya Mabea nu va mai ajunge în cantonamentul din Slovenia, acolo unde, vineri, de la ora 18,30 (ora României), UTA dă piept cu FK Sarajevo, reprezentanta Bosniei-Herțegovina în preliminariile UEFA Conference League. Andrei Dumiter acuză ceva probleme medicale și e incert pentru această partidă.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Florin Prunea, după ”victoria” lui Adrian Mititelu împotriva FRF: „E șocant! Toate cluburile funcționează ilegal”
Florin Prunea, după ”victoria” lui Adrian Mititelu împotriva FRF: „E șocant! Toate cluburile funcționează ilegal”
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea. Cum arată
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea.…
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din Mykonos
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din Mykonos
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi în ţara noastră!
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi…
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după…
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Euro 2024, încheiat brutal pentru România. Ce am demonstrat, unde mai e de lucrat și cu ce rămânem
Euro 2024, încheiat brutal pentru România. Ce am demonstrat, unde mai e de lucrat și cu ce rămânem
În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită
În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×